Ciorba de primavara, din legume

de RODIMUR in Ciorbe, 11 Mai 2017 | 7991 vizualizari

 

Nu știu cum e în celelalte zone ale țării, dar în Moldova, cum apar zarzavaturile proaspete primăvara, toată lumea vrea să mănânce o ciorbă sau un borș cu legume și cu multă lobodă, cu mult leuștean, mărar și pătrunjel.
Ingredientele sunt calculate pentru o oală de ciorbiță de 5 litri.

 

INGREDIENTE

  • 4 cartofi mari
  • 2 morcovi
  • 2 pătrunjei
  • 1 țelină mică
  • 150 grame mazăre
  • 4 roșii
  • 2 cepe
  • 1 legătură de lobodă
  • 1 legătură de leuștean
  • 1 legătură de pătrunjel
  • 1-2 legături de mărar
  • 2 cepe verzi (codițele)
  • ulei
  • sare
  • piper
  • 1 linguriță de Vegeta (la alegere)
  • smântână (la alegere)
Portii: 10
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Ciorba de primavara, din legume:

Se spală și se curăță morcovii, pătrunjeii și țelina. Se taie rondele și se pun la fiert.

Între timp, se alege mazărea, se clătește și se pune la fiert. După un clocot, mazărea se strecoară și se pune în oala în care fierb morcovii, țelina și pătrunjeii.

Se curăță, se spală și se taie mărunt loboda, mărarul, leușteanul, pătrunjelul și ceapa verde.

Cele două cepe se curăță, se spală, se taie mărunt și se pun la topit. Când ceapa s-a înmuiat, se adaugă roșiile tăiate mărunt și curățate de semințe.

Cartofii se curăță, se spală și se taie cubulețe, după care se pun la fiert în oala pentru ciorbă în care fierb deja morcovii, țelina, pătrunjeii și mazărea. Când cartofii sunt aproape fierți, se adaugă în ciorbă ceapa prăjită cu roșiile, loboda și ceapa verde. Se mai dă un clocot, după care se condimentează cu sare, Vegeta și piper, iar la urmă, se adaugă mărarul, pătrunjelul și leușteanul. Se acoperă oala cu un capac și se oprește focul.

TIPS-URI

1

Mazărea se fierbe puțin în prealabil, separat și se aruncă apa în care a fiert, pentru că are un gust foarte puternic care ar acoperi gustul celorlalte legume.

2

Morcovii, pătrunjeii și țelina se pun primii la fiert pentru că au un timp de fierbere mai îndelungat decât cartofii. Dacă s-ar pune cartofii la fiert odată cu celelalte legume, s-ar sfărâma, ceea ce nu este de dorit.

3

Cartofii se curăță cu puțin timp înainte de a se pune la fiert, pentru a nu se înnegri.

4

După preferință, pentru îmbunătățirea gustului, se poate adăuga o lingură de smântână în farfurie. Unii au chiar obiceiul de "a drege" cu smântână întreaga cantitate de ciorbă, dar e bine să simțim gustul natural al ingredientelor

Daca ti-a placut reteta noastra "Ciorba de primavara, din legume" nu uita sa-i faci un review.

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Constelatialeu

4384 puncte

laura_n

2312 puncte

Rocsi

1691 puncte

bucatarasa

1554 puncte

Caty

1318 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită

 Am preparat o delicioasă rețetă de Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită.

citeste mai mult
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
RETETA RECOMANDATA
Ciorba de fasole verde cu afumatura